22 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CÂȚI BANI A PRIMIT MUNICIPIUL GIURGIU DE LA GUVERN PENTRU ÎNCĂLZIREA DIN IARNA TRECUTĂ?

Răspunsul la această întrebare vine de la liderul PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, care, într-o postare pe pagina oficială, precizează:

”Municipiul Giurgiu a primit sprijin din partea Guvernului pentru furnizarea energiei termice în sistem centralizat. Suma totală a fost de 7,4 milioane de lei, pentru perioada noiembrie 2021-martie 2022, potrivit datelor centralizate de Ministerul Dezvoltării.

La nivel național, 360,9 milioane de lei au fost alocate pentru sprijinirea a 27 de unități administrative-teritoriale la nivelul cărora funcționează sisteme centralizate de alimentare cu energie termică. Banii au fost plătiți în 14 tranșe, pentru perioada noimebrie 2021 – martie 2022, și au fost folosiți pentru achiziția de combustibil, gaze naturale sau păcură.
Cele mai mari sume au revenit municipiilor Timișoara (67.840.130,52 lei), Constanța (61.273.377,37 lei), Arad (40.997.859,05 lei) și Bacău (40.847.232,88 lei). Alocările demonstrează că Guvernul este interesat de rezolvarea problemelor oamenilor, indiferent de culoarea politică a primarilor care conduc comunitățile.
La începutul lunii februarie, Primăria Giurgiu a cerut Guvernului României găsirea unei soluții de subvenționare a prețului la gigacalorie pentru municipiul Giurgiu. Am sprijinit acest demers, pentru că Primăria Giurgiu epuizase toate resursele financiare disponibile.
Prețul cu care Primăria Giurgiu achiziționează gazul a crescut de cinci ori față de anul trecut, fiind vorba de o criză energetică la nivel european. Guvernul a răspuns favorabil acestei solicitări, modificând legislația pentru a putea subvenționa prețul gigacaloriei și acordând sprijin financiar municipiului Giurgiu.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER