27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CÂŢI BANI AU PRIMIT FERMIERII DIN GIURGIU PRIN PNDR ÎN 2017 ŞI PENTRU CE?

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a efectuat, în anul financiar 2017, plăți în valoare totală de 1,75 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale – fiind înregistrat cel mai ridicat nivel al plăților efectuate într-un an prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

De la demararea Programului Național de Dezvoltare Rurală în 2015, AFIR a primit solicitări de finanțare în valoare de peste 6,8 miliarde de euro și a semnat 42.000 de contracte de finanțare cu beneficiarii proiectelor de investiții, în valoarea totală de 2,8 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile.

Valoarea totală a plăților efectuate de AFIR până la acest moment se ridică la peste 2,4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de absorbție de 30% din alocarea de 8,12 miliarde de euro a Uniunii Europene disponibilă până la finele anului 2023.

La nivelul Judetului Giurgiu, pentru anul 2017, valoarea plăților efectuate către beneficiarii PNDR 2014-2020 se ridică la 11,879  milioane de euro;

Prin PNDR 2014-2020 fermierii au solicitat finanțare pentru investițiile în exploatații agricole sM 4.1 – Investiții in exploataţii agricole, fiind depuse 50 cereri de finanțare. Pentru sM 4.1, AFIR a semnat în 2017, un numar de 11 contracte de finantare, în valoare de 3,924 milioane de euro și a transferat beneficiarilor 2,46 milioane de euro.

Prin intermediul sM 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, s-au primit 185 cereri de finanțare în valoare de 7,50 milioane de euro și s-au semnat 260 contracte de finanțare însumând 10,49 milioane euro. Valoarea plăților transferate către tinerii fermieri  în acest an este de aproximativ 8.224 milioane de euro.

Prin intermediul sM 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, s-au primit 43 cereri de finanțare în valoare de 0.645 milioane de euro și s-a semnat contracte de finanțare însumând 0,420 milioane de euro. Valoarea plăților transferate către fermieri  în acest an este de aproximativ 0,252 milioane de euro.

Prin intermediul sM 6.2 Sprijin pentru înființarea de activităţi neagricole în zone rurale s-a primit 24 cereri de finanțare în valoare de 1.24 milioane de euro și s-a semnat contracte de finanțare însumând 0,48 milioane de euro. Valoarea plăților transferate în acest an este de aproximativ 0.273 milioane de euro.

Prin intermediul sM 6.4 – Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole, în 2017 s-au primit 11 de cereri de finanțare cu o valoare totală de 1.8 milioane de euro. Pentru acest sector, AFIR a semnat contracte de finanțare valorând aproximativ 0.7 milioane de euro. Valoarea plăților efectuate pentru beneficiarii sM 6.4 este de peste 0,67 milioane de euro.

Oficiul pentru Finantarea Investitiilor Rurale Giurgiu

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER