Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu este pregătit de intrarea în Schengen, activitatea va fi reorganizată pentru că vor apărea noi atribuţii, cozile la frontieră se vor reduce, iar controalele nu vor mai fi sistematice, ci aleatorii.
„În cadrul ITPF Giurgiu suntem pregătiţi pentru a intra în Schengen, practic, suntem pregătiţi chiar din 2011, şi avem capabilităţi ca să ne putem reorganiza, va fi necesară şi o reorganizare, evident că se transformă nişte competenţe, dar sunt chestii interne pe care le vom aplica. Practic, este vorba de reorganizarea muncii, nu reorganizarea unităţii”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, reprezentantul ITPF Giurgiu, comisar şef Adrian Maruşca.
El spune că nu se pune problema reducerii personalului pentru că activitatea va fi mult mai complexă.
” Nicidecum nu se va reduce personalul, activitatea va fi mult mai complexă, poliţiştii de frontieră vor avea şi alte atribuţii, se vor completa cele existente cu tot ce apare nou. Suntem pregătiţi, nu cred că va fi greu pentru Giurgiu să se adapteze. Se vor reduce şi cozile la frontieră pentru că, evident, controalele nu vor mai fi sistematice, vor fi nesistematice, respectiv aleatorii.
Ne bucură faptul că vom intra în Schengen, atribuţiile poliţiştilor de frontieră se vor completa pe parcurs. Vor apărea, evident, şi noi provocări, controalele vor fi pe traseu cum se practică de foarte mult timp şi la ţările care au contorizări Schengen.
Pentru cetăţeni va fi mai uşor, traficul din punctul de frontieră va fi sensibil mai relaxat pentru că nu vor mai fi cozi, numai vor fi controlate documentele la ghişeu pentru că nu vor mai fi poliţişti de frontieră acolo, dar controale aleatorii vor fi, probabil, undeva, în interior. Vei fi oprit de un echipaj de poliţie care va face un control pentru că e şi migraţia şi atâtea alte situaţii de care trebuie să ţinem cont. Se ridică controalele la frontieră, dar nu şi problematica şi cazuistica cu care ne-am confruntat până acum”, a arătat reprezentantul ITPF Giurgiu.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, autoturismele care tranzitau PTF Giurgiu vineri aveau de aşteptat 20 de minute la controlul de frontieră atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, iar camioanele au de aşteptat 90 de minute la intrarea în ţară şi 120 de minute la ieşirea din ţară.
www.agerpres.ro