27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CE SE MAI DESCOPERĂ LA FILTRELE ANTI-PESTĂ DIN JUDEȚ?

Un cetăţean turc ce transporta cantitatea de aproximativ o tonă şi jumătate de carne de porc şi pui din Bucureşti spre localitatea Băneasa, judeţul Giurgiu, a primit o amendă contravenţională de 5.000 de lei deoarece efectua transportul fără documente de provenienţă.

„În contextul aplicării măsurilor preventive privind limitarea răspândirii virusului pestei porcine, filtrul de poliţie din localitatea Călugăreni a depistat la finalul săptămânii trecute, pe DN 5 Bucureşti-Giurgiu, o autoutilitară condusă de un şofer turc ce transporta mai multe lăzi cu carne de pui şi de porc cu un miros pestilenţial. La verificări a reieşit că era vorba de o cantitate de aproximativ 1.400 de kilograme de carne ce era transportată fără documente de provenienţă, în aceste condiţii fiind aplicată o amendă în sumă de 5.000 de lei, conform Legii 12/1990”, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu.

Şeful DSV Giurgiu, Liviu Florescu, a precizat că resturile de carne erau transportate de la măcelării din Bucureşti către localitatea Băneasa, judeţul Giurgiu, pentru un adăpost de câini care nu se află în evidenţa DSV.

Menţionăm faptul că în judeţul Giurgiu virusul pestei porcine africane a fost confirmat în trei gospodării din localitatea Brăniştari şi o gospodărie din localitatea Mihai Bravu, 125 de porci fiind ucişi până acum.

www.agerpres.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER