După o zi de marţi călduroasă şi însorită – o zi veritabilă de primăvară – vremea s-a schimbat în rău miercuri, când cerul a fost mai mult acoperit, am avut parte de vânt şi maxime nu mai mari de 17 grade. Cu gândul la vremea de care vom avea parte de Paşte, meteorologii ne aduc veşti „amestecate” şi spun că de joi temeperaturile cresc din nou şi revin zilele frumoase. Din păcate, doar pentru două zile.
Astfel, joi se aşteaptă soare şi maxime în jur de 20 de grade, maxime ce mai cresc puţin vineri, când vom avea 21-22 de grade la Giurgiu.
Sâmbătă, însă, cerul se acoperă din nou cu nori, iar maximele scad iarăşi, iar duminică, în prima zi de Paşte, se anunţă şi ploi, în timp ce temperaturile nu mai depăşesc 19 grade.
Nici primele zile ale săptămânii viitoare nu ne aduc vreme mai bună. Dimpotrivă, luni sunt prognozate maxime de doar 15 grade şi şanse de ploaie, la fel ca şi marţi.