27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CELEBRUL COMISAR COCOȘ ”LOVEȘTE” DIN NOU!

Pentru cei cărora numele nu le spune nimic, menționăm, din start, că este vorba despre actualul șef al secției de Poliție Călugăreni, ajuns aici după ce a condus, o scurtă perioadă, Poliția municipală Giurgiu – fără a avea competențele necesare acestui post – susținut puternic de mai-marii PSD Giurgiu.

Pentru a le face pe plac, probabil, celebrul comisar Cocoș face exces de zel… Dar nu oricum și împotriva oricui, ci numai împotriva adversarilor politici ai susținătorilor săi…

Cel mai recent exemplu este un control ad-hoc al Poliției din Călugăreni la un magazin din localitate.

Nimic deosebit, la prima, vedere, nu-i așa? Doar că… patronul respectivului magazin s-a decis să susțină PNL, iar în seara respectivă participase la o ședință a acestui partid, ce se terminase în jurul orei 21. Două ore mai târziu – adică aproape de miezul nopții – polițiștii dădeau năvală în magazinul său, pentru… control!

Ciudat, în condițiile în care respectivii polițiști erau de la Ordine Publică, nicidecum de la Economic…

Probabil că rezolvaseră toate problemele ce țin de ordinea publică în Călugăreni și îi ”lovise” brusc un avânt de a controla și latura economică a activității din comună…

Poate vom afla un punct de vedere oficial al șefilor Poliției Județene legat de acest caz, în care să se explice care a fost, concret, motivul acestui control de la ora 23… Să fie, oare, ordinea publică din Călugăreni atât de bine pusă la punct încât să nu mai fie nevoie de prezența Poliției în comună, pe străzi și, de plictiseală, polițiștii s-au decis să mai facă și niște controale economice?

Iar cazul prezentat mai sus nu este singular, și alți patroni care nu sunt ”în barca” PSD-ului plângându-se că sunt terorizați cu astfel de controale, nu numai în Călugăreni, ci și în Adunații Copăceni.

Revenind la Călugăreni și Poliția de acolo, reamintim că șeful secției – comisarul Cocoș – este același personaj care, în urmă cu ceva vreme, se ocupa cu filajul unor politicieni locali incomozi pentru PSD.

În urmă cu un an, ziarul Național relata un caz de acest gen, în care protagonist era același comisar Cocoș, ce-l urmărea – din mașina de serviciu, în timpul programului și pe bani publici – pe deputatul Alexandru Andrei:  https://www.national.ro/dezvaluiri/politia-fileaza-comisia-pentru-aparare-640117.html/

La vremea respectivă, cazul a făcut ceva ”valuri”, însă nimeni nu a aflat, până acum, dacă zelosul comisar a fost cercetat pentru faptele sale…

Iar poveștile despre șeful Poliției Călugăreni nu se opresc aici… Oamenii din zonă spun că este un obișnuit al târgului din comună, fiind acolo mai tot timpul, însă prezența sa nu împiedică absolut deloc comiterea ilegalităților în târg, comisarul știind foarte bine când și pentru cine să ”închidă ochii”…

Același comisar Cocoș este cel care, la alegerile europarlamentare, la ”îndemnul” celor care îl protejează și susțin – adică PSD Giurgiu – a ”luat pe sus” întreaga organizație ALDE Călugăreni, ducând oamenii la secția de Poliție, ”uitând”, însă, că mai avea nevoie și de un mandat legal pentru asta… A fost nevoie de intervenția șefilor din Ministerul de Interne pentru lămurirea situației de acolo…

Și, dacă tot vorbim de celebritatea lui Cococș – cocoțat, vremelnic, în funcția de șef al Poliției Giurgiu de șefii PSD – să nu uităm de faimoasa dispoziție semnată de acesta, prin care cerea polițiștilor să-și verifice colegii aflați în concediu medical. Mai exact, să le verifice diagnosticele… La acel moment, dispoziția lui Cocoș a stârnit proteste vehemente din partea tuturor sindicatelor din Poliție.

Acesta este omul care încearcă acum să reducă la tăcere adversarii politici ai protectorilor săi din PSD…

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER