8 mai 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

„CELEBRUL” POLIŢIST BORDEI LOVEŞTE DIN NOU

Faima câştigată atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, prin numeroasele „fapte de bine” redate pe larg în presă i-a adus, se pare, numai avantaje şefului de post de la Putineiu, Mihăiţă Bordei, ale cărui legături strânse cu şefii din Poliţia Giurgiu devin tot mai clare.

Aşa se face că acum, după ce a „rezolvat cu brio” numeroasele dosare din comună, şeful de post de la Putineiu se ocupă ce cercetarea dosarelor din alte localităţi.

Mai exact, de la Gogoşari, unde Bordei se ocupă de un dosar de ameninţare, în care un hoţ binecunoscut din comună (cu relaţii „beton” în Poliţie, care îi permit să facă ce vrea) l-a ameninţat cu moartea chiar pe primarul comunei, Dănuţ Daia.

Poliţistul Bordei a preluat dosarul şi l-a soluţionat în stil propriu: a chemat partea vătămată şi i-a „recomandat” împăcarea cu agresorul, pe motiv că „nu sunt probe” şi oricum nu are şanse de reuşită.

Adică a soluţionat dosarul exact la fel ca pe cele din Putineiu…

Cum a ajuns, însă, acest dosar din Gogoşari să fie cercetat de şeful de post din Putineiu? O întrebare cu răspuns greu de găsit…

Surse bine informate susţin că şeful “de facto” al Secţiei 5 Poliţie ar fi chiar comisarul Moise, astfel că, la umbra prieteniei cu acesta, Bordei poate face orice, fără fi răspunde în vreun fel.

Şefii din Poliţia Giurgiu se mai schimbă, dar “caracatiţa” din Poliţia Municipală rămâne aceeaşi… Oare până când?

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER