11 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CENTRUL DE CERCETARE DE LA CĂLUGĂRENI, ADUS ÎN ATENȚIA NAȚIONALĂ

Puțini sunt cei care știu că în județul Giurgiu, la Călugăreni, funcționează singurul centru de cercetare privat din România, o unitate ultra-modernă, dezvoltată cu fonduri europene. Pentru a aduce în atenția oficialilor existența acestui centru, dar și nevoile sale, deputatul PSD de Giurgiu, Elena Dinu a adresat recent o interpelare ministrului Sănătății:

”Domnule Ministru,

Județul Giurgiu are privilegiul de a avea pe teritoriul său, în localitatea Călugăreni, singurul Institut privat de Cercetare și Servicii Inovative în Biotehnologii avansate, 100% românesc.

Aceasta este o societate privată, producătoare de medii de cultură, colgen și alte produse noi și inovative din domeniul biotehnologiilor avansate, ca rezultat al unor colaborări și parteneriate cu cercetători de prestigiu, prin implicarea unor domenii de vârf: biologie moleculară și microbiologie, biofizică și biochimie, biotehnologii, medicină umană și veterinară.

În 2015, această unitate de cercetare a finalizat proiectul ”Crearea unei unități de cercetare și servicii inovative în domeniul biotehnologiilor avansate”, proiect co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, un proiect în valoare totală de 59.858.504 lei.

Toate laboratoarele care fac parte din structura acestui centru de cercetare sunt dotate cu aparatură modernă de ultimă generație și sunt exploatate de personal cu înaltă calificare și competențe științifice certificate.

Tot prin fonduri europene ( valoare totală aprobată a proiectului – 22.734.267,44 lei) s-a realizat și o fabrică de colagen (cea mai mare din Europa) care produce și dezvoltă substraturi colagenice poroase sterile încadrate în clasa a III-a a dispozitivelor medicale.

O altă direcție a produselor obținute din colagen este cea destinată cultivării țesuturilor de condrocite pe suporturi de atelocolagen. Blocul operator pentru artroscopie și implant tisular autolog de condrocite este compus dintr-un laborator de culturi celulare și o sală de operații cu dotări de ultimă generație.

V-am făcut această scurtă prezentare pentru a vă putea face o idee asupra potențialului pe care această unitate de cercetare și producție o are în domeniul sănătății și al dispozitivelor medicale.

Alături de colegii mei parlamentari din Giurgiu am vizitat platforma științifică și de cercetare precum și fabricile de producție si am stat de vorbă cu conducerea institutului care, pe lângă realizări, are și o sumedenie de probleme create, în parte, de legislația existentă.

Astfel, în urma HG nr.1184/2014, de desființare a Oficiului Tehnic de Dispozitive Medicale Certificare, certificarea sau recertificarea produselor medicale inovative nu se mai face în România iar certificarea lor în străinătate se face cu costuri considerabile sau, mai rău, nu se poate face datorita unor excese birocratice.
În atare condiții, în timp ce un producător român nu mai poate produce pe scară largă, pe piaţa din România există produse asemănătoare, importante din alte state membre, dar care costă de zeci de ori mai mult.

Este de datoria noastră să ajutăm firmele românești, să venim în sprijinul lor fie că sunt din domeniul cercetării sau cel al producției si să încurajăm capitalul autohton.

În această situație, vă rog respectuos, domnule ministru să-mi precizați:
– care este poziția ministerului pe care îl conduceți față de situația prezentată mai sus
-cum se poate interveni de la nivelul ministerului pentru promovarea și protejarea întreprinzătorilor români din domeniul medical rămași, din păcate, foarte puțini din cauza expansiunii firmelor străine și importurilor de medicamente și dispozitive medicale la costuri infinit mai mari.
Aştept răspuns scris.

Deputat
Cristina Elena DINU”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER