4 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CENTURA OCOLITOARE A MUNICIPIULUI GIURGIU, TEMĂ A UNEI INTERPELĂRI PARLAMENTARE

Pentru că lipsa centurii ocolitoare a municipiului devine o problemă tot mai stringentă, deputatul PSD Alexandru Andrei a adresat recent o interpelare pe această temă Ministerului Transporturilor:

”Stimate domnule ministru,

Sunt ani de zile de când municipiul Giurgiu se confruntă cu problema tot mai spinoasă a circulației TIR-urilor prin oraș. Iar situația devine din ce în ce mai gravă, în condițiile în care, pe de o parte, traficul mașinilor de tonaj greu prin Vama Gurgiu este tot mai intens, iar pe de altă parte, neeexistând nicio altă soluție, tot acest trafic se desfășoară pe străzile din oraș, punând în pericol locuințele giurgiuvenilor aflate pe traseul TIR-urilor.

De altfel, este deja binecunoscută problema cozilor interminabile de Tiruri, care blochează, de o bună bucată de timp, o bandă a Drumului Național 5 Giurgiu-București, drum foarte aglomerat.

Se vorbește de mult timp de singura soluție viabilă pentru rezolvarea aceste probleme, devenite extrem de stringentă. Este vorba despre centura ocolitoare a orașului, un drum care, odată costruit, ar devia tot traficul greu spre și dinspre Vamă, care nu ar mai afecta, astfel, nici infrastructura municipiului și nici locuințele oamenilor, ca să nu mai vorbim despre pericolul la adresa securității participanților la trafic, în special a pietonilor.

Practic, prin construcția acestei centuri ocolitoare, traficul dinspre Vama Giurgiu va fi realizat pe un drum care va pleca de la sensul giratoriu de la Petrom, din zona vamală, urmând ca acesta să străbată Malu Roşu şi apoi un câmp, iar autovehiculele vor ieşi pe undeva între Bibiţa şi Remuş, pe DN 5.

Din informațiile pe care le am, realizarea acestei lucrări este deja inclusă în bugetul Ministerului Transporturilor pe anul în curs, însă deocamdată, concret, nu se realizează nimic. De aceea vă întreb, domnule ministru, care este stadiul la zi al acestui proiect, ce măsuri urmează a se lua pentru urgentarea lucrărilor – extrem de necesare municipiului Giurgiu și locuitorilor săi, unde s-a blocat continuarea proiectului și cine se face vinovat de aceste întârzieri.
Solicit răspuns scris.

 

Deputat,

Ioan Alexandru Andrei”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER