25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CERTIFICATUL DIGITAL COVID – OBLIGATORIU LA INTRAREA ÎN BULGARIA

Autoritatile de frontiera bulgare au informat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, prin Punctul Comun de Contact Giurgiu, că autorităţile bulgare au emis noi reglementări privind condiţiile de călătorie în Republica Bulgaria, aplicabile începând cu 1 septembrie 2021, ora 00.00.

Astfel, România intră în zona verde, conform autorităţilor bulgare, iar persoanelor care sosesc din zona verde li se permite intrarea pe teritoriul R. Bulgaria odată cu prezentarea unui certificat COVID digital UE valid pentru vaccinare, trecere prin boală sau test efectuat sau a unui document similar care conține aceleași date ca și Certificatul digital COVID al UE.

 

Între categoriile speciale de persoane exceptate de la cerința prezentării de documente COVID la intrarea în Republica Bulgaria se află persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, în cazul în care se garantează părăsirea imediată a teritoriului acestui stat și copiii cu vârsta de până la 12 ani.

 

Cetăţenilor români le este permisă intrarea pe teritoriul R. Bulgaria numai prin puncte de trecere a frontierei unde se află personal medical bulgar. Astfel,din România se poate intra pe teritoriul statului vecin, prin:

  • T.F. Giurgiu – Ruse, judeţul Giurgiu
  • T.F. Calafat – Vidin, judeţul Dolj
  • T.F. Bechet – Oriahovo, judeţul Dolj
  • T.F. Turnu Măgurele – P.T.F. Somovit-Nikopol, judeţul Teleorman
  • T.F. Vama Veche – Durankulak, judeţul Constanţa.

 

Prin P.T.F. Ostrov – Silistra, judeţul Călăraşi, P.T.F. Zimnicea – Svishtov și P.T.F. Negru Vodă – Kardam, judeţul Constanţa se permite intrarea persoanelor care tranzitează teritoriul R. Bulgaria, în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului țării.

 

Detalii la : https://www.mae.ro/travel-conditions/3677#806

 

Centrul de Informare și Relații Publice

din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER