Tinerii din Giurgiu care și-au depus dosarul pentru o locuință ANL și au primit punctaj din partea comisiei de specialitate, pot să își verifice situația din lista de priorități disponibilă pe site http://www.primariagiurgiu.ro/…/E87D8D07E…/$FILE/200.pdf, sau la avizierul instituției.
Consilierii locali au aprobat recent lista finală de priorități pentru repartizarea locuințelor realizate de Agenția Națională pentru Locuințe, destinate tinerilor și familiilor de tineri în vârstă de până la 35 de ani pentru anul 2021, în sedință ordinară.
Acesta cuprinde 195 de persoane care au obținut punctaje cuprinse între 85 și 26 de puncte, având cereri depuse începând cu anul 2008.
La data repartizării locuințelor, solicitanții au obligația să reconfirme îndeplinirea tuturor criteriilor de acces, în termen de 15 zile, în caz contrar aceștia vor fi excluși din lista și vor fi înștiințați pentru reconfirmare următorii solicitanți, în ordinea punctajului.
Repartizarea și închirierea locuințelor ANL în Municipiul Giurgiu se face în baza listei de repartizare, în limita unităților locative disponibile pe număr de camera, în ordinea descrescătoare a punctajului cumulat obținut și a poziției din listă – anunţă reprezentanţii Primăriei, pe pagina oficială.