Un control comun a inspectorilor de la ITM, DSP, DSV și Protecția Consumatorilor, cu sprijinul Jandarmeriei Giurgiu, a scos la iveală lucruri greu de imaginat în așa-zisul sediu al firmei care livrează zilnic mâncarea pentru copiii și bătrânii din căminele aflate în grija DGASPC Giurgiu (instituție ce funcționează în subordinea Consiliului Județean).
Firma respectivă funcționează la subsolul insalubru al unui bloc, iar atunci când au intrat în incintă, inspectorii au avut un șoc.
Asta pentru că au găsit mizerie de nedescris; mâncarea ce urma să ajungă în căminele din județ era depozitată în toaletă, țevile de la toaletă trec pe sub depozitul de alimente, materia primă folosită pentru prepararea mesei este depozitată lângă canalizare, iar o parte din produsele ce urmau să intre în procesare erau deja expirate.
De asemenea, cei care preparau mâncarea nu erau angajați cu forme legale, constatare făcută de inspectorii de muncă, firma sustrăgându-se, astfel, de la plata obligațiilor de asigurări sociale.
Este clar că ceea ce se întâmplă în firma ce livrează mâncarea în toate căminele DGAPC este extrem de grav, fiind pusă în pericol sănătatea și chiar viața copiilor și bătrânilor din aceste centre.
Respectiva firmă aparține unui primar din județ foarte apropiat de PSD, iar surse bine informate susțin că, la momentul în care Consiliul Județean a organizat licitația pentru serviciile de catering la căminele de copii și bătrâni din județ, ”din întâmplare”, ANPC descindea în forță la firmele competitoare (ANPC, care se află în coordonarea Ministerului Economiei, condus, la acea vreme de Niculae Bădălău), favorizând, astfel, societatea care asigură acum aceste servicii, societate în care sunt implicați membri ai familiilor unor lideri PSD Giurgiu.
Până acum, această societatea s-a bucurat de protecție politică din partea mai-marilor PSD Giurgiu.
Anexăm fotografii din locația în care firma prepară mâncarea pentru bătrânii și copiii din căminele din județul Giurgiu.