22 august 2025

Distribuie articolul pe

Facebook

CINE ȘI CUM POATE OBȚINE CEI 50 DE LEI SPRIJIN PENTRU PLATA ENERGIEI ELECTRICE?

Consumatorii vulnerabili pot solicita online, începând de miercuri, acordarea tichetului electronic de energie, în platforma electronică EPIDS. Valoarea tichetului este de 50 de lei pe lună şi poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, până la data de 31 martie 2026. Potrivit Ministerului Muncii, tichetul nu poate fi înstrăinat.

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale anunţă, miercuri, printr-un comunicat de presă, că platforma electronică EPIDS, unde consumatorii vulnerabili pot solicita tichetele de energie, a fost dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Solicitările online vor fi trimise pe adresa epids.mmuncii.ro.

Persoanele care nu au acces la internet pot depune cererile în scris la primăria de domiciliu ori la oficiile poştale, începând din data de 28 august 2025, mai precizează Ministerul Muncii.

Potrivit sursei citate, tichetul are valoarea de 50 de lei pe lună şi poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, până la data de 31 martie 2026. Acesta nu poate fi înstrăinat, mai precizează reprezentanţii instituţiei.

”Prin tichetele de energie, sprijinim familiile cu venituri mici să facă faţă facturilor şi să treacă mai uşor prin această perioadă. Continuăm să construim politici care arată că grija pentru cei mai expuşi este unul dintre fundamentele guvernării noastre în cadrul coaliţiei”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii.

La rândul său, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că sprijinul pentru plata energiei înseamnă „siguranţa că lumina rămâne aprinsă” şi căldura „nu lipseşte din casele celor care au nevoie”.

„Platforma digitală lansată astăzi poate fi folosită direct de beneficiari, dar şi de reprezentanţii primăriilor şi ai Poştei Române, care îi vor ajuta pe românii fără competenţe digitale să utilizeze sistemul electronic. Un stat responsabil este acela care are grijă de oamenii săi atunci când le este cel mai greu. Tichetele de energie sunt o garanţie a solidarităţii”, mai spune ministrul Energiei.

De acest sprijin financiar pot beneficia persoanele singure cu venit net lunar de până la 1.940 lei şi familiile cu venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei.

Beneficiarii venitului minim de incluziune sunt introduşi automat în sistem, nefiind necesară o cerere.

Solicitanţii trebuie să aibă domiciliul în România sau să poată dovedi că locuiesc legal în ţară.

Cererile pentru acordarea tichetelor de energie se depun o singură dată. Pentru facturile din lunile iulie şi august 2025, cererile trebuie depuse în aplicaţia EPIDS până la data de 27 septembrie 2025.

Banii nu se dau în numerar şi nu se virează în cont bancar. Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului de energie.

Plata consumului de energie electrică se face direct la oficiile poştale, unde cetăţeanul trebuie să prezinte factura şi un act de identitate.

Tichetul de energie poate fi utilizat în termen de 12 luni de la ultima încărcare, iar soldul poate fi folosit oricând până la data de 31 martie 2026.

În cazul în care beneficiarul acestui drept îşi schimbă adresa sau componenţa familiei se modifică, este necesară depunerea unei noi cereri în aplicaţia EPIDS sau la primăria de domiciliu ori la oficiile poştale, mai precizează sursa citată.

Pentru informaţii suplimentare şi asistenţă, cetăţenii au la dispoziţie numărul de Call-center 021.93.09 al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială sau adresa de e-mail sprijinenergie@mmanpis.ro.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER