După ce joi și-a demonstrat – cu brio – într-o emisiune TV, calitățile și cunoștințele în domeniul atât de complex al economiei, vineri, deținătorul acestui important portofoliu al guvernului – nimeni altul decât liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău – a mai făcut o demonstrație. De data aceasta, la Giurgiu, unde și-a etalat capacitățile în domeniul ordinii publice.
Cum? Lansând un atac frontal la adresa noului șef al Poliției Giurgiu, pe care îl consideră vinovat de trenarea anchetei în cazul spargerii casei din Bolintin Vale.
Bădălău s-a dezlănțuit – la propriu – împotriva șefului Poliției, acuzându-l de toate ”relele” din județ (ca și cum, până la venirea lui Georgescu la conducerea Poliției, în Giurgiu ”curgea numai lapte și miere”, nu existau infracțiuni și infactori… ce mai, totul era ”roz”)…
Aparent, supărarea lui Bădălău ar avea un motiv personal – faptul că Poliția – recte șeful său, Cătălin Georgescu – nu a reușit să îi descopere pe hoții ce i-au spart casa din Bolintin. De aici, o întreagă ”tiradă”, din care înțelegem ce șef incompetent este Georgescu, cum NU fac polițiștii nimic în județ, cum nu fac ei tot felul de protocoale și ”planuri de cooperare” cu primarii, cât de nemulțumiți sunt primarii de activitatea Poliției (dar numai de cea din mandatul lui Georgescu, că înainte totul mergea ”ca pe roate”…)
Același Niculae Bădălău mai afirma, în aceeași conferință de presă, că Poliția ”face bani” din radare. Ciudată afirmație, venind din partea unui senator care este membru al Comisiei de apărare și ordine publică și care – se presupune – ar trebui să cunoască foarte bine legile, legi ce spun, extrem că clar, că Poliția nu are venituri și că toate amenzile încasate merg la bugetul de stat. Ori – cine știe – poate că între timp legea s-a schimbat?
Una peste alta, din toate declarațiile ”belicoase”, reiese că Bădălău este nemulțumit de noul șef de la Poliția Giurgiu și că ministrul Economiei este ”expert” în problemele de ordine și liniște publică.
Și mai reiese – dacă citești printre rânduri – că, de fapt, Cătălin Georgescu ”deranjează”… și deranjează foate tare, se pare… Oare de ce? Să fie oare pentru că a obținut această funcție printr-un concurs, nu a fost numit și, prin urmare, nu răspunde la comenzi (politice)?
Să fie oare pentru că actualul șef al Poliției nu mai ”face” pe șoferul prefectului și nu mai stă ”în poziție de drepți”?
Să sperăm că nu este așa și că acesta va fi lăsat să își facă treaba, fără amestecuri, insinuări și acuzații gratuite, care nu fac decât să înrăutățească lucrurile – și așa, destul de ”negre” – în județ…