Într-o postare pe pagina oficială a instituției, reprezentanții CJ Giurgiu anunță, marți, 5 aprilie:
”În lumina documentelor primite pe cale oficială de la Trezoreria Giurgiu, la sfârșitul orelor de program ieri, 04.04.2022, la aproximativ trei ore după conferința de presă organizată de președintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, Consiliul Județean Giurgiu anunță că în urma acțiunii Prefecturii Giurgiu, bugetul de funcționare al Consiliului Județean Giurgiu rămâne funcțional, prin urmare toate drepturile salariale vor fi achitate la termen tuturor salariaților Consiliului Județean și instituțiilor subordonate.
Facem precizarea că actele primite ieri în jurul orelor 16:00 ar fi trebuit sa fie transmise Consiliului Județean încă de vineri, 1 aprilie, dată fiind importanța subiectului și pentru asigurarea unei bune comunicări instituționale.
În același timp, Consiliul Județean își menține poziția conform căreia Prefectura Giurgiu invocă motive legate de cheltuielile de functionare (cheltuielile cu salarii pentru D.G.A.S.P.C. Giurgiu) în acțiunea împotriva bugetului CJ Giurgiu, poziție întărită de următorele formulari introduse în motivarea depusă de Prefectură la instanță:
„În contextul în care, conform contului de execuție, cheltuielile salariale lunare pentru D.G.A.S.P.C. Giurgiu sunt în cuantum de 4250 mii lei/lună, pentru asigurarea în integralitate a sectiunii de funcționare (în cazul de față a plății salariilor angajaților D.G.A.S.P.C. Giurgiu) Consiliul Județean Giurgiu avea obligația să prevadă în Anexa nr. 7.1.34 la Titlul I – Cheltuieli de personal, suma minimă de 52.298 mii lei.”
„În acest context, al neasigurării în totalitate a veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor secțiunii de funcționare, prin adoptarea Hotărârii nr. 19/2022, Consiliul Judetean Giurgiu alocă în cadrul secțiunii de dezvoltare sume substanțiale la capitolul 80.02, art.71.01- Active Fixe, pozitiile nr. 11(proiectare-amenajare zonă de evenimente și parcare intre râul Neajlov și DJ 411-studii de teren, expertiză tehnică, DALI, documentatii, avize, acorduri, verificare tehnică proiect, avize/acorduri)[…]”.