27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CNAIR ANUNȚĂ ÎNGREUNAREA TRAFICULUI DIN VĂMI, TIMP DE DOUĂ ORE, DUMINICĂ NOAPTE

Sistemul de comunicaţii de date al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se va afla în lucrări de întreţinere în perioada 9 decembrie, ora 23:00 – 10 decembrie, ora 1:00, perioadă în care vor fi întrerupte comunicaţiile de date în Agenţiile de Control şi Încasare din punctele de trecere a frontierei, potrivit unui comunicat remis, sâmbătă.

„Întreruperea comunicaţiilor de date în Agenţiile de Control şi Încasare din punctele de trecere a frontierei vor afecta fluenţa traficului, fapt pentru care rugăm utilizatorii să manifeste înţelegere faţă de această situaţie”, se arată în comunicat.

De asemenea, din cauza aceloraşi lucrări de mentenanţă, exista posibilitatea să fie afectată emiterea rovinietelor şi peajelor prin intermediul SMS, a portalului erovinieta.ro, a aplicaţiei mobile etarife, dar şi în anumite puncte de distribuţie aparţinând Rompetrol. Astfel, pentru evitarea aplicării unor sancţiuni contravenţionale, utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi au obligaţia de a achita rovinietele şi peajele prin intermediul celorlalte modalităţi puse la dispoziţie de către CNAIR prin distribuitorii autorizaţi. 

www.dcnews.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER