Două zile, trei cazuri de drogați la Giurgiu. Este bilanțul îngrijorător al situației consumului de droguri în oraș. Și vorbim doar de cei care au fost prinși la volan după ce au consumat stupefiante…
A fost, mai întâi, cazul unui englez de origine greacă, care locuiește în municipiul Giurgiu:
”Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu în cadrul activităților desfășurate au depistat în trafic, vineri, 25 mai a.c., în jurul orei 18.00, un cetățean englez de 51 de ani domiciliat în municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Giurgiu, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.
Conducătorul auto a fost testat pentru identificarea drogului, rezultatul fiind pozitiv la cocaină și canabis și a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge și urină în vederea stabilirii prezentei in organism substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit un dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.”
A urmat, apoi, ziua de sâmbătă, când alți doi giurgiuveni – de data asta, mai tineri – au fost depistați sub influența drogurilor… și vorbim tot despre cocaină:
”Sâmbătă, 26 mai, a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii au depistat în trafic un tânăr de 26 de ani, din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe șoseaua Prieteniei, în municipiul Giurgiu aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.
De asemenea, tot sâmbătă, 26 mai a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii au depistat în trafic, pe șoseaua București din municipiul Giurgiu, un alt tânăr de 30 de ani din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, sub influența substanțelor psihoactive.
Conducătorii auto au fost testați pentru identificarea drogului, rezultatul fiind pozitiv la cocaină și metamfetamină și au conduși la spital unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge și urină în vederea stabilirii prezentei in organism a substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmite două dosare penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.”