Descărcări electrice, vijelie, grindină şi averse – asta vizează codul portocaliu ce l-a înlocuit pe cel galben. Avertizarea este valabilă – deocamdată – până la ora 18.45 şi vizează în special zona de nord a judeţului: Bolintin-Vale, Mihăilești, Adunații-Copăceni, Bolintin-Deal, Bulbucata, Buturugeni, Clejani, Cosoba, Ghimpați, Grădinari, Iepurești, Joița, Ogrezeni, Săbăreni, Singureni, Ulmi.
De altfel, deja au apărut inundaţii, o primă astfel de intervenţie la care au fost chemaţi pompierii fiind la Joiţa, unde s-au inundat 3 curţi.
Nici restul judeţului nu scapă de urgia naturii, astfel că tot pompierii intervin şi la Adunaţii Copăceni – zona Romstrade – unde, de asemenea, sunt inundaţii.
UPDATE: Avertizarea de cod portocaliu s-a prelungit, fiind aşteptate, în continuare, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi averse ce vor atinge, local, 35-40 l/mp.