Referitor la imaginile şi informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la formarea unei coloane de tir-uri care se întinde pe mai mulţi km la ieşirea din Bulgaria şi intrarea în România, precizăm faptul că pe teritoriul Bulgariei, la Punctul bulgar de încasare a taxei de pod şi cântar, s-a format o coloană de aproximativ 7 km. Menţionăm faptul că taxarea se efectuează cu aproximativ 2,5 km înainte de a traversa podul si a ajunge la controlul de frontieră româno-bulgar.
Din punct de vedere al formalităţilor de frontieră efectuate la intrarea în ţară de poliţiştii de frontieră români, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu nu sunt probleme, controlul fiind efectuat pe 6 artere destinate autovehiculelor de transport marfă, cu 7 poliţişti de frontieră.
Informaţii suplimentare
Precizăm însă faptul că, în ultimele 24 de ore, s-a prezentat la intrarea în ţară un număr foarte mare de mijloace de transport marfă, ca urmare a faptului că pe teritoriul Bulgariei se derulează lucrări la mai multe tronsoane de drumuri, iar traficul pentru acest tip de mijloace de transport este canalizat în principal pe P.T.F. Giurgiu. Totodată, autorităţile statului vecin opresc pe teritoriul Bulgariei camioanele şi le permit continuarea călătoriei grupat, către punctul de frontieră.
În ultimele 24 de ore, la intrarea în ţară prin PTF Giurgiu, s-au prezentat 1.500 camioane.