4 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CONSILIUL JUDEȚEAN MAI FACE UN PAS SPRE CONSTRUIREA CAMPUSULUI POLITEHNIC PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT DUAL

Consilierii judeţeni din Giurgiu au adoptat vineri, în cadrul unei şedinţe extraordinare, un proiect de hotărâre pentru aprobarea documentaţiei tehnico- economice a obiectivului de investiţii Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual care va fi realizat în municipiul reşedinţă cu fonduri PNRR.

„La ordinea de zi suplimentară avem un proiect de hotărâre pentru aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru obiectivul de investiţii Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual la faza studiului de fezabilitate.

Este un reper pentru activitatea investiţională a instituţiei faptul că reuşim să aprobăm acest studiu de fezabilitate înainte de data de 17 iulie 2024, termen limită. Dacă nu am fi reuşit acest lucru am fi pierdut finanţarea şi nu vreau să dezvolt subiectul dar, credeţi-mă, sunt incredibil de multe persoane care nu vor ca această investiţie să înceapă.

Le mulţumesc colegilor de la municipiu şi domnului primar care şi-au dat concursul să recuperăm o întârziere de natură birocratică, până acum”, a declarat preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.

El spune că în perioada imediat următoare CJ Giurgiu va scoate la licitaţie două proceduri, una prin care se va face un studiu de decontaminare asupra terenului pe care urmează să se facă investiţia, deoarece se află în perimetrul în care a funcţionat fostul Combinat Chimic din municipiul Giurgiu, iar o a doua licitaţie va viza demararea, la pachet, a proiectării şi execuţiei lucrării campusului pentru a scurta şi mai mult termenele de realizare până la data limită de finalizare a investiţiei, de 31 decembrie 2026.

În final, din cei 29 de consilieri judeţeni prezenţi în sala de şedinţe, proiectul a fost aprobat cu 21 de voturi pentru şi 8 împotrivă.

Proiectul Campus Politehnic pentru învăţământ dual Giurgiu este un proiect în valoare de 23 de milioane de Euro, finanţat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

www.agerpres.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER