UPDATE: Din păcate, după ore bune de căutări, în care au fost implicați polițiti, jandarmi, pompieri, dar și un elicopter al MAI, copilul a fost găsit mort. Se pare că s-a înecat, trupul fiind găsit în râul Neajlov. Deocamdată, Poliția nu a dat detalii în acest sens.
La data de 19.05.2020, ora 10.00, polițiștii Secției Nr. 8 Poliție Rurală Roata de Jos au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie din comuna Crevedia Mare, cu privire la faptul că nepotul său, DOROBANȚU NICUȘOR STEFAN, de 6 ani, din comuna Crevedia Mare, județul Giurgiu, a dispărut.
SEMNALMENTE: înălțime 90 cm, 20 kg, ten deschis, păr blond, drept, scurt, ochi căprui, față ovală, nas drept, mic, fără semne distinctive.
În momentul plecării, minorul era îmbrăcat cu un tricou cu mâneca scurtă de culoare verde, pantaloni gri și adidași culoare alb-albastru.
Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea minorului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.