25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CORONAVIRUS – SITUAŢIA LA ZI ÎN JUDEŢ SÂMBĂTĂ, 18 IULIE

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 18.07.2020:

  • cazuri confirmate pozitiv – 326;
  • cazuri vindecate și externate – 240;
  • în carantină instituționalizată – 0 persoane;
  • în autoizolare la domiciliu – 0 persoane.

Până în prezent, dintre persoanele confirmate pozitiv, 10 au refuzat internarea, iar 9 au fost externate la cerere.

Până în prezent, au fost testate 4.058 de persoane, dintre care 33 în ultimele 24 de ore.

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID -19.

În cursul zilei de ieri, 17 iulie a.c., 162 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu și 21 de polițiști locali au desfășurat 52 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Autoritățile din Giurgiu mulțumesc tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.

Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de jandarmerie în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID–19:

  • 19 jandarmi au executat misiuni de menținere în sistem integrat cu poliția;
  • 19 jandarmi au executat misiuni menținere independent;
  • sancțiuni aplicare: 1 amendă în valoare de 500 de lei și 3 avertismente scrise – la Legea 61/1991;
  • infracțiuni constatate: 2 infracțiuni mixte în cooperare cu poliția – loviri și alte violențe, și furt.

De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 12 apeluri la numărul de urgență ”112” referitoare la COVID-19. Echipajele desemnate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu au efectuat 12 misiuni de transport la și de la unități spitalicești.

Algoritmul de testare stabilit de INSP poate fi consultat accesând următorul link: https://www.cnscbt.ro/index.php/1574-algoritm-testare-internare-externare-23-03-2020/file.

Vă mai aducem la cunoștință că Platforma Națională de Pregătire în Situații de Urgență “Fii pregătit” (https://fiipregatit.ro/), principala sursă de informații despre măsurile de siguranță și reacție în caz de dezastru, a fost updatată pentru a veni în sprijinul cetățenilor români inclusiv, în contextul existenței confirmării noului Coronavirus, pe teritoriul țării. Astfel, accesând https://fiipregatit.ro/, puteți găsi 12 ghiduri, pentru diferite situații (Cumpărături, Transport în comun, Recomandări generale, Interacțiune cu Poliția etc.)  în contextul situației create de pandemia cu noul Coronavirus.

Instituția Prefectului Județul Giurgiu face un apel către locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și măsurile stabilite pe timpul stării de alertă.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Apelați 112 doar în caz de urgență!

 

Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu

 

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER