27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CU O SĂPTĂMÂNĂ ÎNAINTE DE FINALUL PERIOADEI DE AUTORECENZARE, ÎN JUDEȚUL GIURGIU SE ÎNREGISTREAZĂ CIRCA 74.000 DE CHESTIONARE COMPLETATE

În perioada 14 martie – 15 mai 2022 se desfăşoară procesul de autorecenzare, reprezentând prima etapă de colectare a datelor de la populaţie pentru RECENSAMÂNTUL POPULAŢIEI ŞI LOCUINŢELOR 2021, care presupune, în premieră, două aspecte distincte:

–   autorecenzarea online;

– autorecenzarea online asistată (ARA), pentru îndrumarea persoanelor cu abilităţi digitale reduse sau care nu dispun de dispozitive pentru autorecenzare (telefon inteligent, PC, tabletă, laptop).

În perioada 14 martie – 09 mai 2022, în judeţul Giurgiu au fost completate 73.843 de chestionare de recensământ, dintre care 25.647 (34,7%) în mediul urban şi 48.196 (65,3%) în mediul rural.

După metoda de autorecenzare, 69,0% dintre chestionare au fost completate cu asistenţa unui recenzor pentru autorecenzare asistată, iar 31,0% au fost completate prin autorecenzare pe cont propriu.

Cel mai mare număr de chestionare completate se înregistrează în municipiul Giurgiu (19.151) şi în oraşul Bolintin Vale (4.580), iar în mediul rural în comunele Ulmi (2.971), Floreşti Stoeneşti (2.831) şi Găiseni (2.212). În 11 comune numărul de chestionare este sub 500. Cel mai mic număr de chestionare au fost completate în comunele Herăști (236),  Stoeneşti (256) și Isvoarele (281).

Situaţia mai-sus prezentată se referă la numărul de chestionare completate, nu la numărul de persoane recenzate, incluzând şi locuinţele neocupate.

Lista posturilor de lucru unde se efectuează autorecenzarea asistată în judeţul Giurgiu şi programul lor de funcţionare poate fi consultată pe site-ul Direcţiei Judeţene de Statistică Giurgiu, la adresa: www.giurgiu.insse.ro/recensaminte/recensamantul-populatiei-si-locuintelor-2021/.

Situaţia zilnică a autorecenzării pe judeţe poate fi descărcată de pe site-ul recensământului, la adresa: https://www.recensamantromania.ro/situatie-autorecenzare/.

Având în vedere că perioada de autorecenzare şi autorecenzare asistată continuă până la data de 15 mai 2022, îndemnăm cetăţenii să utilizeze în număr cât mai mare această metodă de colectare date.

Informaţii detaliate privind desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor 2021 se găsesc pe site-ul:  https://www.recensamantromania.ro (site pe care se găseşte şi PLATFORMA DE AUTORECENZARE).

Direcția Județeană de Statistică

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER