8 septembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CURSURI SUSPENDATE VINERI, LA UN LICEU DIN GIURGIU

Este vorba despre liceul Tehnologic ”Ion Barbu”, unde, din cauza focarelor de infecții respiratorii acute, dar și a unui caz de gripă confirmat, s-a decis suspendarea cursurilor vineri, 31 ianuarie.

Anunțul este făcut pe pagina oficială a instituției:

”În urma triajului epidemiologic efectuat de către școală, s-a constatat că la nivelul colectivelor de elevi se înregistrează focare de infecții respiratorii acute, rata de absenteism la nivelul unității fiind de peste 25%.

De asemenea, există un caz de gripă diagnosticat (cu document medical) și alte suspiciuni de gripă, la elevii care sunt sau nu internați în instituții medicale.

Ținând cont de cele menționate mai sus, dar și faptul că mai mult de 70% dintre elevii unității noastre sunt navetiști, sunt mai ușor expuși unor riscuri de transmitere a infecțiilor respiratorii, Consiliul de administrație întrunit în data de 30.01.2020 a hotărât ca în data de 31.01.2020 cursurile să fie suspendate.

Toate spațiile instituției vor fi dezinfectate și aerisite corespunzător.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER