27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

”DACĂ VREI, POȚI!” – CREȘTE NUMĂRUL AMENZILOR APLICATE DE POLIȚIE DUPĂ CHEFUL DE POMINĂ AL DEPUTATEI DINU

Dacă, inițial, Poliția Giurgiu anunța, duminică, aplicarea a doar 15 amenzi – în condițiile în care se vorbește despre peste 150 de participanți – pentru deja celebrul chef al deputatei Elena Dinu (care a organizat majoratul fiului său la complexul de la Bălănoiaia), se pare că, încet-încet, sunt identificați tot mai mulți petrecăreți, așa că miercuri aceiași polițiști anunță că au aplicat aproape 50 de amenzi, în valoare de aproximaiv 40.000 de lei:

”Polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Giurgiu au continuat activitățile de identificare a persoanelor care au participat la petrecerea privată organizată pe raza localității Bălănoaia, județul Giurgiu, în urma cărora au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 40.500 de lei.

Polițiștii continuă verificările în vederea identificării tuturor participanților.

Vă reamintim că deputata PSD de Giurgiu, Elena Dinu, a organizat „majoratul” fiului său cu peste 150 de invitați la complexul Bălănoaia de lângă Giurgiu. Petrecerea a fost una de zile mari ca și cum n-ar exista restricții în această perioadă.” – anunță siteul realitatea.net.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER