Că lucrurile în PSD Giurgiu nu „stau pe roze” nu mai este demult o noutate, iar conflictele – până acum, mocnite – încep să iasă la suprafaţă. Nu oricum, însă, ci cu atacuri murdare, „sub centură”, adică exact acel tip de atacuri care sunt, permanent, „înfierate” de şefii locali ai PSD, prin numeroase postări pe Internet.
De altfel, astfel de atacuri erau condamnate încă din campania electorală pentru alegerile locale şi, mai nou, a trecut doar o săptămână de când siteurile apropiate şefilor PSD Giurgiu „înfierau” – din nou – acest gen de atacuri suburbane, lansat, atunci, de liderul liberal Marin Anton.
Acum, doi din deputaţii giurgiuveni PSD – percepuţi ca „duşmani de clasă” în partid – au devenit ţinta unor atacuri murdare. Coincidenţă (?) sau nu, ambele atacuri au fost lansate în aceeaşi zi, având ca numitor comun viaţa personală a deputaţilor Alexandru Andrei şi Răzvan Cuc – „dizidenţii” partidului.
Dacă, în primul caz, a fost vorba despre un „fake news” lansat de un ziar de scandal, în cel de-al doilea, a fost vorba despre o ştire de acelaşi gen (amante, amantlâcuri), lansată, însă, pe facebook, de pe un cont fals, deschis – cel mai probabil – special pentru acest atac.
Greu de crezut că a fost doar o „coincidenţă”. Şi mai greu de crezut că, aşa, dintr-o dată, ambii deputaţi au fost „prinşi cu ocaua mică” în acelaşi timp… Devine foarte clar că totul este un joc murdar, un atac suburban, căruia ar trebui să îi cadă victime cei doi „lupi tineri”, care, se pare, deranjează din în ce în ce mai mult actuala conducere a PSD Giurgiu şi „camarila” sa.
Oare chiar atât de repede se uită în PSD Giurgiu „principiile” atât de clamate, atât în camppnia electorală cât şi după aceea? Cum rămâne cu „nu vom folosi niciodată atacuri la familie ori la persoană”?
Păi, dacă „prietenii” din acelaşi partid recurg la astfel de ”arme”, la ce să ne aşteptăm de la adversarii politici?