Mai mulți foști demnitari – prefecți și subprefecți – schimbați din funcție de Guvernul Orban au trimis premierului o plângere prealabilă, prin care solicită anularea numirii în funcție a 31 de prefecți și subprefecți, pe motiv de încălcare a legii și în care îl informează pe șeful Guvernului că dacă nu face modificările necesare, vor ataca în instanță, în contencios-administrativ, deciziile prim-ministrului referitoare la cei 31 de prefecți și subprefecți.
Plângerea a ajuns joia trecută la cabinetul premierului – anunță stiripesurse.ro.
Printre cei 31 de prefecți și subprefecți a căror numire este contestată se află și Mirel Brăgaru, numit în această funcție pe data de 18 decembrie 2019.
Jurisștii spun, însă, că demersul prefecților este, de fapt, doar o ”poveste lacrimogenă”. Semnatarii plângerii se bazează pe Legea 554/2004, care prevede că se poate ataca un act administrative individual – așa cum este și respectiva Hotărâre de Guvern – însă subliniază clar că acest demers se poate face NUMAI dacă se justifică un drept sau interes legitim.
În acest caz, actul ce ar fi putut încălca un astfel de drept este hotărârea prin care foștii prefecți și subprefecți au efost eliberați din funcție, nicidecum actul prin care au fost numiți noi demnitari.
Atunci când o persoană care se consideră vătămată înt-un derept sau interes legitim atacă un act administrativ individual, trebuie ca dreptul sau interesul respectiv să fie unul PERSONAL, nu general – așa cum susțin acum semnatarii plângerii, care invocă nerespectarea legii.
Rămâne de văzut ce răspuns vor primi prefecții și subprefecții nemulțumiți și – dacă se va ajunge în Justiție – ce vor decide judecătorii.