22 februarie 2025

Distribuie articolul pe

Facebook

DE LA NINSORI, LA GER; COD GALBEN DE VREME EXTREM DE RECE, PÂNĂ LUNI

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare tip cod galben de vreme deosebit de rece, nopți și dimineți geroase, în mai multe județe ale țării, printre care și Giurgiu.

Astfel, potrivit meteorologilor, de astăzi și până luni, temperaturile minime se vor încadra între -18 și -10 grade. În sudul țării, temperaturile se vor menține negative și pe parcursul zilelor, iar valorile maxime se vor situa între -6 și 0 grade.

Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru perioada următoare, ISU Giurgiu recomandă cetățenilor să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe, astfel încât să își protejeze, atât viața, cât și bunurile.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu la exploatarea sobelor, a aparatelor sau a mijloacelor electrice de încălzire, trebuie respectate următoarele măsuri:

– verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

– folosiţi soba doar cu uşa închisă și aşezaţi o tavă metalică în dreptul uşii acesteia;

– nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

– nu adormiţi cu soba aprinsă;

– verificaţi integritatea aparatelor şi a mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau înlocuiți-le;

– decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă sau cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

ISU GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER