25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DE LA PRIMĂVARĂ TÂRZIE, LA IARNĂ, ÎN DOAR CÂTEVA ZILE. SCĂDERE DRASTICĂ A TEMPERATURILOR SĂPTĂMÂNA VIITOARE

După temperaturile anormal de ridicate pentru această perioadă, lucrurile se schimbă radical. Meteorologii anunță pentru săptămâna viitoare vreme de iarnă.

Mercurul din termometre coboară și cu 10 grade în sud-estul ţării, iar la munte sunt anunţate precipitaţii mixte. De la jumătatea săptămânii, vremea se schimbă radical odată cu valul de aer rece care loveşte România.

În unele regiuni va fi foarte frig, cu minime de minus 7, minus 8 grade.

„Săptămâna viitoare, mai ales în a doua parte a ei, o masă de aer rece va determina scăderea valorilor de temperaturi sub ceea ce ar fi normal pentru a doua decadă a lunii noiembrie în ţara noastră”, a anunţat, la Digi24, Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM).

În zonele montane va fi ploaie, lapoviță și chiar ninsoare la altitudini mari.

„Avem o lună noiembrie al cărei debut a adus zile de vară şi ne aşteptăm ca cel puţin până la sfârşitul lunii să mai avem astfel de alternanţe de zile mai călduroase, urmate de perioade mai reci”, a mai declarat directorul ANM.

„Luni, 8 noiembrie, va fi o uşoară creştere, până la 20 de grade Celsius, însă de marţi, 9 noiembrie, o masă de aer mai rece va detemina scăderea regimului de temperaturi până la valori între 7-11-12 grade în partea de vest-sud-vest-sud a ţării, chiar 8-9-10 grade în Bucureşti”, a declarat directorul ANM.

Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări pe crestele montane şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 şi 20 de grade, iar cele minime între -1 şi 10 grade.

www.evz.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER