România intră într-o perioadă de încălzire accentuată începând de joi, cu temperaturi în creștere de la o zi la alta și cer predominant senin în majoritatea regiunilor. Potrivit meteorologilor ANM, vremea stabilă se va menține cel puțin până la jumătatea săptămânii viitoare, moment în care ar putea apărea un scurt episod de ploi.
Când se încălzește vremea. Anunț de ultim moment de la ANM
Directorul de prognoze al ANM, Florinela Georgescu, a explicat că schimbarea va fi resimțită mai ales în zonele care au avut cele mai scăzute temperaturi în ultima perioadă.
ANM anunță temperaturi de 14 grade
Potrivit acesteia, valorile termice vor urca într-un ritm mai alert în sudul și estul țării.
„Astăzi aşteptăm maxime care să pornească de la 1-2 grade în nordul Moldovei şi să ajungă spre 9 grade în partea de sud-vest a teritoriului, după care, în zilele următoare, temperaturile vor creşte cu câte 3-4 grade în fiecare zi, în partea de est şi de sud, cu o creştere mai timidă în regiunile vestice, dar pe ansamblu, urmează ca de duminică încolo, maximele să depăşească 10 grade în cea mai mare parte a ţării, să ajungă chiar spre 13-14 grade, cel puţin până la jumătatea săptămânii”, a precizat Florinela Georgescu.
Cât va dureaza vremea stabilă
Meteorologii estimează că precipitațiile vor lipsi în următoarele zile, cel puțin până la mijlocul săptămânii viitoare, când este posibil un scurt episod de ploaie. Ulterior, tendința ar fi din nou de ameliorare a vremii, cu temperaturi în creștere.
„Deocamdată, vor fi încă trei-patru nopţi cu temperaturi mai scăzute, posibil ca noaptea viitoare să fie chiar mai rece decât cea care a trecut, pentru că un cer degajat încă favorizează scăderea temperaturilor sub 0 grade în toată ţara, în noaptea care urmează până spre minus 10 – minus 11 grade în zonele depresionare. Deci creşterea temperaturilor în cursul nopţilor va fi mai timidă, dar zilele vor fi tot mai frumoase şi cu temperaturi în creştere”, a mai spus Florinela Georgescu.
www.evz.ro