26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DE LUNI, SE CIRCULĂ PE VARIANTA OCOLITOARE A MUNICIPIULUI

Luni la prânz noua variantă ocolitoare a municipiului Giurgiu a fost dată în folosință. Construită ca un drum expres, varinta ocolitoare a fost finalizată înainte de termen și rezolvă problema circulației tirurilor care intră și ies din țară prin Vama Giurgiu, acestea nemaicirculând prin oraș.

Implicat activ în realizarea acestui proiect, deputatul PNL de Giurgiu, Alexandru Andrei notează, pe pagina sa oficială:

”Varianta ocolitoare a municipiului Giurgiu, un proiect ”de suflet” pentru mine, ca parlamentar de Giurgiu, încă de la începutul primului mandat, este astăzi dată în folosință.

Este o realizare pentru toți cei implicați, mai ales în condițiile în care proiectul este finalizat înainte de termen.
Camioanele de mare tonaj care tranzitau orașul pentru a ajunge în Punctul de Trecere a Frontierei au reprezentat tot timpul o mare problemă pentru infrastructura municipiului Giurgiu.
Acesta a fost motivul pentru care, încă de la începutul primului mandat de parlamentar, împreună cu Răzvan Cuc – pe atunci, deputat de Giurgiu, mai apoi, ministru al Transporturilor – am demarat o serie de proiecte importante pentru infrastructura județului Giurgiu.
Unul dintre ele este construirea acestei variante ocolitoare, care să rezolve spinoasa problemă a tirurilor ce tranzitau orașul.
Era unul din proiectele importante pentru dezvoltarea municipiului și județului și, de aceea, l-am urmărit îndeaproape, pas cu pas, iar astăzi, la patru ani de la primele demersuri, acest proiect devine realitate.
Varianta ocolitoare a municipiului Giurgiu este un exemplu edificator al faptului că, atunci când există colaborare și implicare, orice proiect poate deveni realitate.
Realizarea acestui drum nu ar fi fost posibilă fără implicarea minștrilor care au deținut portofoliul Transporturilor, în ultimii patru ani: Răzvan Cuc, Cătălin Drulă și, în special, Lucian Bode – cel care a ”revigorat” și acccelerat proiectul, începând lucrările propriu-zise
Tuturor, le mulțumesc!
Un aport extrem de important la realizarea variantei ocolitoare a municipiului l-a avut secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, care s-a implicat personal în accelerarea lucrărilor, dar și în celelalte proiecte ce vizează infrastructura județului Giurgiu, fiind un sprijin major pentru realizarea acestor proiecte.
Mulțumiri adresez și directorilor CNAIR – Mariana Ioniță și Cristian Pistol – de asemenea, implicați activ în realizarea acestui proiect extrem de important pentru municipiul și județul Giurgiu, dar și constructorului – firma PORR – care a dat dovadă de seriozitate, reușind finalizarea drumului de legătură dintre DN 5 și Vama Giurgiu înainte de termenul prevăzut în contract.
Varianta ocolitoare a municipiului are o lungime de 5,72 kilometri, realizând legătura directă între DN 5 și Punctul de Fontieră Giurgiu.
Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat în 2019, având o valoare de 106.638.187,87 lei fără TVA și o garanție de 84 de luni.
Pentru mine, ca deputat de Giurgiu, darea în folosință a acestui proiect este o mare satisfacție, ce demonstrează că, împreună cu colegii parlamentari liberali de Giurgiu – Toma Petcu și Gabriela Horga, dar și cu europarlamentarul Dan Motreanu, președintele PNL Giurgiu – care a susținut tot timpul proiectele județului Giurgiu și în care am găsit un sprijin real și puternic – am reușit să ducem la bun sfârșit acest proiect.
Finalizare variantei ocolitoare a municipiului este doar un pas în drumul spre dezvoltarea județului, iar alături de colegii parlamentari liberali, vom continua să susținem toate proiectele ce duc la bunăstarea giurgiuvenilor.”

 

Video: https://fb.watch/a0h3yCjI2a/

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER