S-a întâmplat marți, 7 martie, iar zvonuruole ce deja circulau prin oraș au fost confirmare chiar de fostul – de-acum – viceprimar, Silviu Dumitrescu, într-o postare pe pagina sa de facebook:
”Dragi prieteni,
Veștile bune circula repede!
Într-adevăr, astăzi mi-am depus demisia din funcția de viceprimar al municipiului Giurgiu și am renunțat totodată la calitatea de consilier local!
Am luat aceasta decizie deoarece am înțeles ca nu sunt dorit în primărie, nu sunt unul din oamenii pe care actualul primar se bazează!
Mulțumesc tuturor giurgiuvenilor care prin votul lor mi-au dat ocazia sa fac parte din conducerea primăriei! Îi rog sa nu fie dezamăgiți, Dumnezeu lucrează în felul lui!
Mulțumesc colegilor din primărie! Am venit cu idei preconcepute despre administrația publică și funcționari dar plec având o fotografie mult mai clară și vreau sa va spun fără echivoc: în primărie ai cu cine face treabă, dacă vrei! Nu toți trag la fel, nu toți trag în același ritm dar în Primăria Giurgiu ai cu cine face treabă dacă știi și vrei sa faci!
Mulțumesc colegilor liberali care prin munca lor m-au propulsat și ales în funcția de viceprimar!
Multumesc conducerii PNL Giurgiu pentru încrederea acordata! Va sunt recunoscător și sunt fericit sa fac parte din echipa PNL Giurgiu!
Mulțumesc soției și fetiței mele care au acceptat sa îmi sacrific timpul alocat familiei pentru a lucra în cadrul primăriei!
Au fost 2 ani fantastici!
Mulțumirea sufletească de a ajuta oameni pe care ti-o oferă funcția de conducere dintr-o primărie nu se compara cu nimic din ceea ce am cunoscut eu în cei 20 de ani de carieră!
Mulțumesc mult!
Doamne ajută!
P.S. : orice încurajare contează! Mulțumesc!”