27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DEPUTATUL ALEXANDRU ANDREI: ”VOI SPRIJINI, ÎN CONTINUARE, CU TOT CE POT, MUNICIPIUL GIURGIU!”

Invitat să participe, marți, la Conferința organizației municipale PSD, deputatul Alexandru Andrei a ținut să sublinieze, în primul rând, faptul că acțiunea a fost organizată statutar.

Parlamentarul giurgiuvean a precizat: ” Activitatea și rezultatele organizației municipale PSD Giurgiu sunt, de asemenea, de apreciat, știut fiind faptul că este vorba despre una din cele mai puternice și active organizații ale partidului în județ, așa cum este și normal, de altfel, pentru că vorbim de municipiul reședință de județ.

De apreciat este activitatea și implicarea conducerii organizației, dar și a dumneavoastră, a fiecărui membru PSD din această organizație, fără de care nu s-ar fi ajuns la astfel de rezultate. De altfel, organizațiai municipal Giurgiu este cea care a cotribuit – decisive – la rezultatele excelente obșnute de PSD la nivel județan și national.

Vă urez mult succes în activitatea viitoare – mai ales că anul viitor este unul greu, din punct de vedere politic, un an cu alegeri – și știm cu toții ce înseamnă asta, și sunt convins că această organizație va rămâne la fel de puternică și implicată.

De asemenea, vreau să vă asigur că în calitate de parlamentar de Giurgiu, voi ajuta, în continuare – în limitele prerogativelor conferite de lege – la rezolvarea tuturor problemelor municipiului, continuând buna colaborare cu primarul municipiului, domnul Nicolae Barbu.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER