Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unei autoutilitare, mai multe colete voluminoase care conțineau 1427 de articole vestimentare inscripționate cu numele unor firme consacrate, care prezentau suspiciuni de contrafacere. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În ziua de 01.12.2021, în jurul orei 10.00, polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în țară, un control specific asupra unei autoutilitare, condusă de către un cetățean bulgar, în vârstă de 53 de ani.
Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit printre bagajele șoferului, mai multe colete voluminoase, care conțineau 1.427 de articole vestimentare. Bunurile erau inscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute, prezentând suspiciuni de contrafacere.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau șoferului autoutilitarei.
Bunurile, în valoare de aproximativ 194.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, față de cetățeanul bulgar, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Inspector principal de poliție
Roxana Popazu