25 februarie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DOLIU ÎN POLITICA LOCALĂ: UNUL DIN CEI MAI LONGEVIVI PRIMARI AI JUDEȚULUI A MURIT!

Filiala PNL Giurgiu anunță cu mare durere plecarea dintre noi a primarului comunei Crevedia Mare, doamna Elena Vasilică.

O profesionistă desăvârşită ce cu blândețe şi fermitate a supravegheat, format, susținut şi lucrat alături de întregul colectiv al Primăriei Crevedia, peste 20 de ani.

Slujitoare devotată a comunității locale din Crevedia Mare, doamna Elena Vasilică a iubit atât de mult oamenii, încât şi-a închinat mulți ani din viață reprezentându-le cu cinste interesele, în calitate de primar al comunei Crevedia.

Cu o experiență profesională de excepție, pe care a transmis-o şi insuflat-o cu generozitate tuturor celor care au cunoscut-o, Elena Vasilică rămâne un simbol pentru mulți dintre noi, un caracter puternic cu o probitate profesională şi omenie fără margini. Toți cei care am cunoscut-o deplângem pierderea unui om pe care te puteai baza în orice situație.

Bunul Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace!

 

 

Preşedintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER