25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DOUĂ CASE DIN CLEJANI, DISTRUSE DE UN INCENDIU

Focul a izbucnit sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, iar la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentelor Giurgiu și Bolintin Deal, Gărzilor de Intervenție Roata de Jos și Mihăilești, cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime.

Aceștia au constatat faptul că ardeau violent o anexă și acoperișurile a două case.

Incendiul a fost stins în aproximativ două ore, dar a lăasat în umă pagube; astfel, potrivit pompierilor de la ISU, la prima casă, au ars acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, pereții mansardei și bunurile din două dormitoare. La parter s-a deteriorat tavanul, iar la anexele gospodărești acoperișul pe o suprafață de aproximativ 120 mp, două centrale termice și un generator electric.

La cea de-a doua casă, au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 250 mp, fiind afectați pereții și tavanul la etajul superior și tâmplăria PVC la parter. De asemenea, au ars pereții și acoperișul de la anexe, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, bunurile din interior și o terasă de circa 40 mp.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise, care a aprins vegetația uscată din jur și s-a extins rapid la anexele în care erau depozitate cantități mari de materiale combustibile.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER