9 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DOUĂ CASE MISTUITE DE FLĂCĂRI, ÎN DOUĂ ZILE, DIN ACELAȘI MOTIV: SCURTCURCUITUL ELECTRIC

După ce, duminică după-amiază, un incendiu violent a distrus o bună parte dintr-o gospodărie din Vânătorii Mici, pompierii stabilind că focul a pornit de la un scurtcircuit electric, luni după-amiază un alt incendiu, la fel de violent și având aceeași cauză,  a izbucnit într-o locuință din Cucuruzu:

”Un incendiu violent a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Cucuruzu. Când au ajuns pompierii ardeau două anexe, în care proprietarul avea depozitate diverse bunuri, dar și acoperișul locuiței.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și Puctului de Lucru Drăgănești-Vlașca (ISU Teleorman), cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. În sprijin, a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Răsuceni, cu o cisternă.

Pompierii au reușit să protejeze casa de foc, fiind afectat acoperișul și astereala, pe o suprafață de cica șapte mp.

Au ars anexele din gospodărie, pe o suprafață de aproximativ 70 mp și s-au deteriorat utilaje agricole și scule.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Informare preventivă

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

  • nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
  • nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
  • nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
  • nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
  • nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
  • verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat.

 

Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER