28 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DOUĂ STAŢII NOI DE METROU INAUGURATE VINERI DE MINISTRUL RĂZVAN CUC

Atunci când prelua mandatul şi spunea că nu face nicio promisiune, tânărul ministru al Transporturilor, giurgiuveanul Răzvan Cuc, era „luat la bani mărunţi” de toată presa naţională, care îi reproşa că nu ştie ce are de făcut. Răzvan Cuc şi-a văzut, însă, de treabă, şi-a preluat atribuţiile, a analizat atent ce este de făcut şi rezultatele încep să se vadă.

Vineri, ministrul a inaugurat două noi staţii de metrou, în Capitală, staţii mult-aşteptate de bucureşteni – Laminorului şi Străuleşti.

Lucrările pentru extinderea Magistralei 4 au început în anul 2013 şi au costat 1,115 miliarde lei (252,4 milioane euro), proiectul beneficiind de finanţare din fonduri europene. Secţiunea de metrou Laminorului — Străuleşti are în total o lungime 2,1 kilometri.  Au fost nevoie de 4 ani de zile pentru realizarea a 2 staţii de metrou şi de 28 de ani pentru a finaliza magistrala 4 care are doar 7 staţii.

Deschiderea celor două staţii de metrou s-a decis numai după întâlnirea cu verificările angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. De vineri, 31 martie, călătorii pot folosi acest nou tronson”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Prin punerea în funcţiune a celor două staţii din cadrul Magistralei 4 de metrou, se realizează unul din obiectivele asumate prin Programul de Guvernare 2017 – 2020.

Secţiunea de metrou Laminorului – Străuleşti are în total o lungime 2,1 kilometri. Proiectul de investiţii are două componente:

– extinderea reţelei cu cele două staţii Laminorului şi Străuleşti;

– realizarea unui Depou Intermodal şi a Parcării Străuleşti.

Legătura dintre staţiile noi se realizează printr-un tunel pe fiecare fir de circulaţie. Lucrările pentru extinderea Magistralei 4 au început în anul 2013 şi au costat 1.115 mil. lei, proiectul beneficiind de finanţare din fonduri POS-T şi POIM.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER