27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DROGURILE ȘI ETNOBOTANICELE – ÎN VOGĂ LA GIURGIU

Aproape că au devenit o banalitate știrile ce anunță depistarea unor tineri șoferi drogați la volan. Deocamdată, nu se aude, însă, nimic despre cei care vând astfel de droguri în oraș…

Nu numai drogurile sunt la modă în Giurgiu, ci și etnobotanicele, cea mai recentă descoperire pe această ”linie” vizând cinci tineri din oraș:

 

”Cinci tineri din municipiul Giurgiu, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani sunt cercetaţi de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu.

Poliţiştii giurgiuveni au oprit, pe Aleea Alexandriei, din municipiul Giurgiu, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, în care se mai aflau alţi patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.

În momentul opririi autoturismului poliţiştii au observat, că unul dintre tineri a aruncat pe geamul din dreapta spate un portofel în care au fost găsite 11 pacheţele ce conţineau fragmente vegetale suspecte a fi etnobotanice, cartea de identitate a acestuia şi suma de 69 de lei.

În cauză poliţiştii au întocmit acte premergătoare pentru un dosar penal privind infracţiunea de cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, pe care le-au înaintat către structurile competente.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER