3 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DSP CONFIRMĂ: APA DE LA ROBINET DIN GIURGIU ESTE POTABILĂ, BUNĂ DE BĂUT ȘI SĂNĂTOASĂ

Pentru a contracara acuzațiile aduse de un politician local, după explicațiile date dimineață, reprezentanții Apa Service revin cu documente oficiale emise de Direcția de Sănătate Publică, documente ce atestă că apa livrată giurgiuvenilor este potabilă, bună de băut și sănătoasă.

Pe pagina oficială, Apa Service precizează că DSP este instituția care efectuează controalele de audit și monitorizare a calității apei, iar buletinele de analiză arată că apa de la robinet din Giurgiu îndeplinește criteriile de potabilitate la toate punctele de monitorizare.

În altă ordine de idei, după ce Apa Service a făcut public punctul de vedere oficial cu privire la acuzațiile ce i-au fost aduse, acuzatorul – Robert Hristache – a revenit cu o postare pe pagina sa, în care arată că, de fapt, a fost vorba despre o greșeală :

În urma unor neînțelegeri generate de mesajul scris de mine anterior, vreau să clarific situația referitoare la calitatea apei.

Informația privind faptul că apa din Giurgiu nu ar fi potabilă a fost o greșeală de text, creând astfel o confuzie neintenționată.

Doresc să mulțumesc doamnei Pana Nicoleta, care m-a atenționat în legătură cu această eroare.

Pentru a clarifica, problema apei nepotabile nu se referă la municipiul Giurgiu, ci doar la localitatea Mihăilești din județul Giurgiu.

Mesajul a fost ajustat pentru a reflecta corect această situație.

Vă mulțumesc pentru înțelegere!”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER