Pe de o parte, contestă toate măsurile impuse de Guvernul PNL pentru combaterea pandemiei de coronavirus, pe de altă parte, ”înfierează cu mânie proletară” – direct sau indirect – toate acțiunile PNL. Este poziția PSD Giurgiu, manifestată fățiș tot mai des.
Iar cel mai recent exemplu este cel al unui articol semnat Cati Sfetcu, apărut în unul din oficioasele PSD Giurgiu, în care este ”luat la țintă” liderul tineretului PNL, Ionuț Chiran.
El este acuzat că ar organiza petreceri, în plină pandemie, în localul al cărui administrator este. O acuzație falsă, demontată cu argumete și dovezi, care arată că imaginile la care face referire respectivul oficios sunt, de fapt, parte a unui film de prezentare din 2019 (!!!)
O minciună crasă, al cărei singur scop este de a atrage oprobiul public asupra PNL și membrilor săi…
Ne întrebăm, însă, de ce respectivul oficios PSD nu a avut aceeași poziție ”belicoasă” și în cazul finanțatoarei sale, deputata PSD care a organizat – tot în plină pandemie – o petrecere de pomină pentru copilul său, petrecere care închis, pentru o perioadă de timp, mai multe unități de învățământ din Giurgiu.
Răspunsul, însă, e simplu: autoarea articolului denigrator la adresa reprezentantului PNL este – pe acte – angajată a unui cabinet parlamentar PSD (fiind plătită din bani publici), dar singura sa activitate este executarea ordineor primite pe linie de partid, iar aceste ordine sunt foarte clare: ”toate tunurile pe PNL”!