24 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ELEVII DIN GOSTINU ȘI HERĂȘTI REVIN – FIZIC – ÎN BĂNCILE ȘCOLILOR

Comitetul pentru Situații de Urgență Giurgiu, întrunit în data de 16.09.2020, în ședință online, a aprobat măsura trecerii la scenariul 1 de funcționare pentru unitățile de învățământ din comunele Gostinu și Herăști din județul Giurgiu, scenariu conform căruia toți elevii merg la școală, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Măsura a fost adoptată având în vedere situația epidemiologică existentă la nivelul comunelor menționate, transmisă de către Direcția de Sănătate Publică Giurgiu, și luându-se în calcul propunerea Consiliului de Administrație al Unităților de Învățământ, avizată de Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu.

 

Biroul de Presă al Instituției Prefectului Județul Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER