3 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ELICOPTERUL SMURD CHEMAT LA UN ACCIDENT PE DN6

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs sâmbătă în jurul prânzului, pe DN6. Evenimentul a avut loc între localitațile Valea Plopilor și Stâlpu, fiind implicate un autoturism și un autotren.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ și Poliția. În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a fost găsit blocat în interior, fiind folosite accesoriile de descarcerare pentru deblocării ușii și extragerea acestuia în siguranță. Bărbatul, conștient și cooperant, a fost preluat de elicopter, iar o pasageră din autoturism, în vârstă de 45 de ani de ambulanța SAJ. Ambele persoane au fost transportate la spital.

Șoferul autotrenului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului și au acționat pentru sablarea părții carosabile. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

ISU GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER