27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

EPISCOPIA GIURGIULUI ȘI CENTRUL DE TRANSFUZII DAU STARTUL UNEI AMPLE CAMPANII DE DONARE DE SÂNGE

O nouă campanie de donare de sânge, programată a de derula timp de un an, între 12 aprilie 2021 și 12 aprilie 2022, este lansată la Giurgiu, cu sloganul ”Știi că mâine dimineață poți să salvezi o viață”.

Campania este organizată de Episcopia Giurgiului și Centrul de Transfuzii Sanguine, cele două instituții având mulți parteneri în acest demers.

Organizatorii au dat publicității un comunicat de presă, în care explică toate detaliile acestei acțiuni:

”Episcopia Giurgiului si Centrul de Transfuzii Giurgiu,

avand ca parteneri:

Crucea Rosie Giurgiu,

Primaria Municipiului Giurgiu,

Consiliul Judetean Giurgiu,

Prefectura Judetului Giurgiu,

Politia de Frontiera Giurgiu,

Jandarmeria Giurgiu,

Zona Libera Giurgiu,

F.C. Astra Giurgiu,

Sindicatul Judetean „Solidaritatea Sanitara” Giurgiu,

Federatia Politistilor de Penitenciare Giurgiu,

Lanseaza Campania de donare de sange:

ȘTII CĂ  MÂINE  DIMINEAȚĂ

 POȚI  SĂ  SALVEZI  O  VIAȚĂ.

Cei care vor și pot să doneze se pot adresa:

Centrului de Transfuzii Sanguine, din șos. Alexandriei, 7-9 (Policlinică), la etajul 2, Luni-Vineri, tel.  0738466999   /  0346 401 105.

Criza de sânge din România, mai ales în situații de urgență, a fost și rămâne deocamdată una din marile probleme de care se lovește sistemul medical românesc.

Găsirea unor donatori potriviți vine de multe ori prea târziu și duce la situații disperate ale celor care au persoane în nevoie de transplant sanguin.

De cele mai multe ori cadrele medicale  sunt nevoite sa puna sarcina găsirii donatorilor potriviți pe umerii familiilor.Acestea ajungând să își contacteze rudele și prietenii, sau chiar fac apeluri disperate în presa, încercând să găsească donatori.

Lipsa sangelui intr-o anumita localitate este o problema majora de cele mai multe ori. Cazurile in care este nevoie de transfuzie sanguina cresc in fiecare zi, iar stocurile de necesare de sange se epuizeaza rapid.

In Romania serviciul de ambulanta incearca sa acopere aceste solicitari dar de cele mai multe ori ambulantele sunt ocupate cu urgentele din teren  fiind indisponibile.

La Centrul de Transfuzii Giurgiu donarea de sânge se face în condiții de  maximă siguranțăîn ceea ce privește măsurile ce se impun în contextul pandemiei de Coronavirus. Asta au încercat reprezentanții unității de transfuzii să le transmită giurgiuvenilor care doresc să întindă o mână de ajutor celor aflați în căutare disperată de sânge. Chiar și în aceste condiții, numărul donatorilor a scăzut considerabil. Potrivit reprezentanților centrului de la Giurgiu, de la începutul pandemiei au existat zile în care s-a prezentat doar o singură persoană pentru a dona, iar într-o săptămână numărul acestora nu trece de 10. Cei ce au de suferit sunt cei supuși unor intervenții chirurgicale. Stresul pacienților din spitale care depind de transfuzia de sânge este similar stresului pe care fiecare dintre noi îl resimțim în legătură cu virusul COVID. Nevoia de sânge este permanentă, iar donarea de sânge este singura șansă pentru cazurile grave, copii si adulți, care au nevoie de sânge pentru a supraviețui. În cazul lor, lipsa de sânge poate fi fatală. Cei care vor totuși să doneze, trebuie săștie că vor fi supuși unor protocoale. Potrivit reprezentanților unității sanitare, tuturor celor care se prezintă la sediul unității li se ia temperatura, li se pun la dispoziție recipiente cu dezinfectant pentru mâini. Totodată, persoanele interesate trebuie săștie căîn ceea ce privește scaunul de donator precum și celelalte echipamente, igienizarea și dezinfectarea acestora se face foarte des.

Ce condiții trebuie să îndeplinesc pentru a dona sânge?

– vârsta cuprinsă între 18-60 ani;
– greutate peste 55 Kg;
– puls regulat, 60 -100 bătăi/ minut;
– tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg;
– să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale;
– femeile să nu fie: însarcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării;
– să nu fii sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine;

Donatorii nu trebuie să aiba sau sa fi avut urmatoarele boli:

– hepatită (de orice tip);
– TBC
– sifilis;
– malarie;
– epilepsie și alte boli neurologice;
– boli psihice;
– bruceloză;
– ulcer;
– diabet zaharat;
– boli de inimă;
– boli de piele: psoriazis, vitiligo;
– miopie forte peste (-) 6 dioptrii;
– cancer

 Beneficii:

-salvezi cel putin 2 vieti

– 7 bonuri de masă

– zi libera de la locul de munca, in ziua donării”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER