Pesta porcină face ravagii în toată România, iar Giurgiu este unul din cele mai afectate judeţe, cu mii de porci sacrificaţi până acum din cauza acestei boli.
Cunoscând foarte bine această situaţie – critică, în unele judeţe, ca Giurgiu – deputatul european Dan Motreanu – alături de colegii săi, Siegfried Mureșan, Mircea Hava şi Daniel Buda – a depus trei amendamente la Proiectul de buget al Uniunii Europene (UE) pentru anul 2020 prin care solicită alocarea, în total, a 80 milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor din statele membre ale Uniunii Europene afectați de pesta porcină africană, inclusiv fermierii din România.
Primul amendament prevede alocarea a 50 de milioane de euro către Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru măsurile specifice destinate fermierilor afectați de pesta porcină africană, în special pentru sprijinirea pieței produselor din carne de porc care a avut de suferit din cauza prezenței virusului.
Cel de-al doilea amendament prevede alocarea a 20 de milioane de euro la linia bugetară „Asigurarea unei stări de sănătate mai bune a animalelor și a unui nivel înalt de protecție a animalelor în Uniune” pentru asigurarea controlului bolilor animalelor.
Prin cel de-al treilea amendament, se solicită alocarea a 10 milioane de euro către Fondul pentru măsuri de urgență privind sănătatea animalelor și a plantelor din cadrul Programului pentru Produse și Hrana Animalelor gestionat de Comisia Europeană.
„Numărul focarelor de Pestă Porcină Africană din România continuă să crească de la o zi la alta. Am ajuns la un număr de 29 județe afectate și peste 1100 de focare. Epidemia a cauzat până acum pagube de zeci de milioane de euro pentru fermierii români, iar această sumă continuă să crească. Nu doar fermierii și crescătorii de porcine au fost afectați, ci întreaga piață a produselor din carne de porc. Vorbim astfel de numeroase restricții în materie de export și scumpiri de până la 30% în ultimele luni la prețul cărnii și preparatelor din porc, România ajungând printre țările din Uniunea Europeană cu cele mai mari scumpiri în materie de carne de porc în anul 2019”, a declarat, după depunerea celor trei amendamente, eurodeputatul Siegfried Mureşan.
Cei trei europarlamentari solicită Guvernului României și autorităților române să ia măsurile necesare pentru a stopa răspândirea pestei porcine africane, lucru pe care nici acum nu îl tratează cu seriozitatea necesară, de vreme ce virusul continuă să se răspândească de la o lună la alta în noi județe.
Proiectul de buget al Uniunii Europene pentru anul 2020 urmează a fi adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene până la finalul lunii noiembrie.