Un tânăr, de 20 de ani, din comuna Clejani, județul Giurgiu, este cercetat de polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de evadare, întrucât nu ar fi respectat măsura arestării la domiciliu.
La data de 6 iunie a.c., ora 08.50, polițiștii Formațiunii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Oraș Mihăilești au desfășurat activități pe linie de supraveghere judiciară, fiind efectuate verificări la domiciliile persoanelor aflate sub măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În urma controlului efectuat la domiciliul unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Clejani, județul Giurgiu, aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, acesta nu a fost găsit, părăsind locuința fără permisiunea organului judiciar.
Tânărul s-a întors acasă la scurt timp și ar fi declarat verbal faptul că ar fi plecat cu un atelaj hipo, spre extravilanul localității Neajlov.
Întrucât nu a respectat măsura arestării la domiciliu, acesta a fost reținut, la data de 6 iunie a.c., pentru 24 de ore și astăzi, 7 iunie, instanța de judecată a dispus față de acesta măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
IPJ GIURGIU