19 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

EVALUAREA NAȚIONALĂ LA GIURGIU: OPT NOTE ȘI O MEDIE GENERALĂ DE 10, PROMOVABILITATE PESTE 75%, ÎNAINTE DE CONTESTAȚII

Conform datelor oficiale, înainte de contestații, județul Giurgiu înregistra un procent de promovabilitate de 75,2%, un procent care clasează județul pe locul 14 în ierarhia națională.

În acest an, la examen s-au înscris 1860 de elevi, iar 94% dintre ei au susținut ambele probe; trei elevi au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura Română, cinci – la Matematică și unul a reușit să treacă Evaluarea cu media 10.

Este de așteptat ca procentul de promovabilitate să mai crească după contestațiile ce ce depun miercuri și joi și ale căror rezultate vor fi afișate săptămâna viitoare, mai exact pe 9 iulie.

Inspectoratul Școlar Județean detaliază rezultarele elevilor giurgiuveni, într-un comunicat de presă:

Rezultatele înregistrate la examenul de evaluare națională de către absolvenții clasei a VIII-a din județul Giurgiu (înainte de depunerea/soluționarea contestațiilor) au fost publicate pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro.

Rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 75,2%, înregistrându-se o creștere cu 5,1 procente față de anul trecut. ( 70,51% în sesiunea 2023).

Județul Giurgiu este situat pe poziția 14 în clasamentul la nivel național.

Situația pe tranșe de medii este următoarea :


– 348 absolvenți au obținut medii cuprinse între 5,00-5,99 ;
– 341 absolvenți au obținut medii cuprinse între 6,00-6,99 ;
– 293 absolvenți au obținut medii cuprinse între 7,00-7,99 ;
– 240 absolvenți au obținut medii cuprinse între 8,00-8,99 ;
– 88 absolvenți au obținut medii cuprinse între 9,00-9,99 ;
– 1 absolvent a obținut media 10
.

Precizăm că rezultatele au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER