29 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

EXERCIȚIU INTERNAȚIONAL DE INTERVENȚIE A POLIȚIEI, LA DAIA

Într-un comunicat de presă oficial, IGPR anunță:

”Poliţia Română, prin Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, şi Jandarmeria Română au organizat, ieri, 10 octombrie, un exerciţiu internaţional, în judeţul Giurgiu.

Acesta s-a desfăşurat fără evenimente deosebite şi a vizat verificarea modului în care poliţiştii şi jandarmii din unităţile speciale de intervenţie naţionale şi europene intervin pentru gestionarea unei situaţii de criză transfrontalieră, privind luarea de ostatici.

La data de 10 octombrie a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00, în localitatea Daia, judeţul Giurgiu, s-a desfăşurat un exerciţiu privind modul în care poliţiştii şi jandarmii din unităţile speciale de intervenţie naţionale şi europene intervin pentru gestionarea unei situaţii de criză transfrontalieră, în domeniul ordinii publice, privind luarea de ostatici.

În exerciţiu au fost angrenaţi poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, Centrul Operaţional), jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, precum şi luptători ai EKAM Grecia, EAO Cipru şi SUCT Bulgaria.

Exerciţiul s-a desfăşurat fără evenimente deosebite, iar principala concluzie a fost că unităţile speciale de intervenţie române sunt pregătite să acţioneze în cazul unor situaţii de criză transfrontalieră, în domeniul ordinii publice.

Aspectele constate şi propunerile pentru îmbunătăţirea intervenţiei au fost dezbătute de specialiştii implicaţi şi vor sta la baza pregătirii poliţiştilor din cadrul unităţilor speciale de intervenţie şi de suport operativ.

Aceast exerciţiu a făcut parte din cel organizat la nivel european – Atlas Common Challenge (ACC II). Activităţile s-au desfăşurat concomitent pe teritoriul a şapte state, în cadrul a şapte evenimente diferite.

Unităţile speciale de intervenţie naţionale ale statelor au fost sprijinite în cadrul acţiunilor desfăşurate de către structurile similare din ţările vecine sau apropiate ca poziţionare geografică.

În domeniul cooperării internaţionale privind intervenţia în situaţii de criză, la nivelul Uniunii Europene a fost adoptată, în completarea prevederilor Convenţiei PRUM, Decizia 617/2008/JAI.

Această decizie reglementează posibilitatea cooperării între unităţile speciale de intervenţie ale Grupului ATLAS – Special Intervention Units (SIU), în situaţii de criză majoră, prin sprijin reciproc constând în: armament şi echipamente speciale, experţi şi resursă umană specializată (luptători).”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER