27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

FACEBOOK-UL, CONTURILE FALSE ȘI SCANDALURILE ”FABRICATE” DIN GIURGIU

Deși, pentru o perioadă, ”inflația” de conturi false de pe facebook părea a se fi ”domolit”, de la o vreme, acestea au revenit în forță. Iar motivul este, din câte se pare, încrâncenarea unora, care nu se pot împăca cu ideea că Poliția are un șef ce a câștigat un concurs legal.

Și dacă adversarii săi nu au reușit să-l înfrângă ”în luptă dreaptă”, au trecut la ”acțiuni subversive”. Adică la tot felul de postări pe astfel de conturi false, postări ce au ca unic scop discreditarea șefului Poliției.

Așa s-a întâmplat și sâmbătă, când de pe un astfel de cont fals a fost distribuită o filmare în care – susține deținătorul respectivului cont – ar apărea chiar șeful Poliției, care ar conduce mașina cu 120km/h prin Călugăreni.

”Ecourile” nu au întârziat să apară, doar că sunt departe de ceea ce s-a intenționat – adică discreditarea șefului Poliției. Dimpotrivă, cei care au început să comenteze au găsit tot felul de inadvertențe, una dintre aceastea fiind momentul în care s-au făcut respectivele filmări (se pare că undeva cu mai bine de o lună în urmă).

Mai mult decât atât, cei care au analizat mai atent fotografiile și filmările postate au constatat că, de fapt, mașina despre care se vorbește nu este a Poliției, ci a… Prefecturii!

Iar de aici a pornit un alt scandal în mediul virtual, un scandal în care șoferul prefectului a fost implicat direct, și, deranjat, probabil de acuzațiile ce i se aduceau, a răspuns într-un mod incalificabil, cu jigniri, înjurături și amenințări – o atitudine incompatibilă cu calitatea de angajat al prefecturii (și, implicit, al Ministerului de Interne)

În aceste condiții, ar fi interesant de aflat care este poziția oficială a conducerii Prefecturii, dar și a Ministerului de Interne, față de limbajul folosit de angajatul instituției respective

În altă ordine de idei, este de așteptat ca ofensiva împotriva șefului Poliției să continue, pe aceleași conturi false (sau, poate, de pe altele, noi, care, oricum, apar ”ca ciupercile după ploaie”). Și toate astea, numai pentru că acel concurs nu a fost câștigat de cine era ”în grațiile” mai-marilor județului, care acum se folosesc de toate mijloacele (inclusiv astfel de mizerii) pentru a discredita noua conducere de la IPJ.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER