Un număr de 210 gimnaste şi gimnaşti de la 5 cluburi de gimnastică din Giurgiu şi Bucureşti s-au reunit sâmbătă, la Sala Polivalentă Chauncey Hardy din municipiul Giurgiu, pentru a participa la Prima ediţie a Festivalului Gimnastica pentru toţi, dedicat Nadiei Comăneci.
„Bun venit la prima ediţie a Festivalului Gym for All organizat de Asociaţia Sfântul Gheorghe 98 Giurgiu, în parteneriat cu Clubul Rotary Giurgiu, Filiala de Cruce Roşie Giurgiu, CSM Giurgiu şi cu Primăria municipiului Giurgiu.
În acest weekend, 25-26 aprilie 2026, sărbătorim şi Zilele Oraşului Giurgiu, iar evenimentul nostru are o semnificaţie specială, este dedicat Anului Nadia. Marcăm 50 de ani de la primul zece din istoria gimnasticii olimpice, simbol al excelenţei, curajului şi visurilor împlinite, dar şi anul Brâncuşi, omagiu adus creativităţii, simplităţii şi spiritului inovator”, a declarat sâmbătă, în deschiderea evenimentului, vicepreşedintele Comisiei Tehnice Gimnastica pentru Toţi şi fondator Asociaţia Millenium Art, Flori Iordache.
Printre cei care au adus gimnaşti la acest festival de la Giurgiu şi au omagiat-o pe Nadia Comăneci s-au aflat şi Olga Stamate – antrenor şi artist acrobat la Circul Metropolitan Bucureşti, Mircea Brînzea – multiplu campion european şi mondial la gimnastica aerobică şi actual antrenor la IBM Gymnastics Club şi acrobat la Circul Metropolitan Bucureşti, dar şi Raluca Chimu – antrenor Jolie Sport, membru al Federaţiei Române de gimnastică acrobatică şi gimnastică pentru toţi şi balerină la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” Bucureşti.
„Am făcut gimnastică artistică 14 ani, apoi am făcut gimnastică aerobică şi în prezent sunt artist acrobat la Circul Metropolitan Bucureşti. Pasul e foarte mic între gimnastică şi artist acrobat (…) Copiii sunt foarte emoţionaţi, gimnastele tind să ajungă ca Nadia, motiv pentru care ne antrenăm şapte zile pe săptămână. Nadiei îi mulţumim pentru tot ceea ce a făcut pentru ţara noastră, pentru copiii noştri, e un mare exemplu!”, a declarat, pentru AGERPRES, antrenoarea Olga Stamate.
Şi antrenoarea Raluca Chimu a subliniat că Nadia Comăneci a fost şi rămâne o „deschizătoare de drumuri” în gimnastica românească.
„Iniţial am început ca sportiv la 5 ani, sport de performanţă, gimnastică ritmică, la 16 ani am avut şansa să iau o probă la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, unde lucrez şi acum în Corpul de balet şi sunt şi antrenor de gimnastică acrobatică. Sunt printre promotorii gimnasticii acrobatice din România, membru în Federaţia Română de gimnastică acrobatică şi gimnastică pentru toţi(…)
Susţinem acest eveniment pentru Nadia, am văzut că sunt trofee tematice deosebite, ne onorează această prezenţă la Giurgiu. Am avut model în gimnastica ritmică pe Irina Deleanu, dar, normal, Nadia este o inspiraţiei pentru noi toţi, indiferent din ce sport provine. Mulţumim Nadia pentru deschiderea de drumuri, pentru faptul că eşti ambasadorul României peste tot şi ne mândrim cu faptul că suntem români şi datorită ţie”, a declarat, pentru AGERPRES, antrenoarea Raluca Chimu.
Şi fostul campion Mircea Brînzea a transmis cuvinte de respect şi mulţumire pentru Nadia Comăneci.
„Sunt maestru emerit al sportului, antrenor emerit al sportului, de 5 ori campion mondial şi de 4 ori campion european în proba de trio. Între gimnastică şi acrobaţie rămâne aceeaşi pasiune, nu putem să renunţăm definitiv la acest domeniu şi atunci ne orientăm către ceva accesibil, iar pentru noi, arta circului este o muncă deosebită şi ne ajută să ne dezvoltăm în continuare şi să nu rămânem doar cu amintiri. Aici, la Giurgiu, e un festival pentru Nadia şi pot spune un singur cuvânt: Respect!”, a afirmat şi Mircea Brînzea, pentru AGERPRES.
În 2026 se împlinesc 50 de ani de când românca Nadia Comăneci a primit, la Montreal, prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice.
Nadia Comăneci a cucerit trei medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1976 şi alte două la Jocurile din 1980, de la Moscova.
La 10 iulie 2025, preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”, pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la legendarele performanţe ale gimnastei române la cea de-a XXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, desfăşurate în 1976, la Montreal, prima notă de 10 obţinută în gimnastica mondială. În cadrul acestui proiect sunt organizate mai multe evenimente pe perioada anului 2026, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român fiind coordonatorul acestora.